Sa mai gasesti astazi un costum traditional oltenesc, autentic, e lucru rar. Mai ales la câmpie, unde, fie din pricina apropierii de granita, fie din pricina soarelui care pripeste mai tare, oamenii si-au uitat mai repede obiceiurile neamului. Oltenii de la poalele muntilor sunt insa mai asezati. Si mai ingrijiti cu lucrurile mostenite de la parinti – care le-au ramas pâna astazi scumpe ca ochii din cap.
Asa o taranca inimoasa este tanti Lenuta Terteci, din Ciupa, Maldaresti, care n-a vrut cu nici un chip sa renunte la casa cea veche de la parinti, la fânarul petrecut cu bârne de jur imprejur si nici la lada de zestre in care tine zavorât, de când s-a schimbat moda, costumul popular.
„Hee, s-o fi topit de singuratate, saracu’, de când nu l-am mai scos“, ofteaza femeia, nevenindu-i totusi sa creada ca cineva ar fi interesat de niste cârpe facute in casa, si nu din magazin. „Il dau eu cu naftalina in fiecare an, dar parca poti sa te pui cu timpul…“
Si dornica deodata sa-si revada „cârpele“ primite de copila de la mama-sa, tanti Lenuta desfereca lada de lemn incrustata mestesugit.
Camasa lunga pâna la glezne, din pânza incheiata cu acul si ata si cusuta pe piepti, pe mâneci si pe poale cu muste verzi, rosii si negre. Cârpa de invelit capul – marama de i-a pus-o maica-sa in cap când s-a facut mireasa – din borangic tesut in casa, la razboi, subtire de vezi prin el. Sorturi de petrecut peste fusta, din stofa de lâna neagra, batuta ici-colo in motive oltenesti – romburi si flori. Bete de bumbac care incing de câte doua ori sorturile. Ciorapi trei sferturi impletiti din bumbac subtire si opincile din piele de porc tabacita…
Pe toate le scoate taranca pe pat, minunându-se si ea de frumusetea vesmintelor de altadata.
„Asa nu se mai fac astazi nicaieri. Cine sa mai stea acum sa le tese, sa le brodeze? Le cumpara din magazin cine vrea, din cele facute la masina, toate la fel…“, zice taranca din Ciupa, in timp ce se primeneste in costumul popular. „Ca ale mele, nu mai au multi. Le-au aruncat. Dar eu le pastrez, le am de la mama. Si-apoi, e si lucru rar cusutul si tesutul de mâna… Dar parca am auzit ca prin Germania se cauta asa ceva… Cât mi-ar da totusi un neamt, daca m-as hotari sa vând?…“, ramâne pe gânduri Lenuta, admirând in oglinda chipul de olteanca get-beget.
